Educated
M-am tot ferit de cartea asta dea lungul anilor.
A fost un bestseller care era menționat peste tot, toată lumea avea o părere despre el în 2018 și în anii care au urmat, era pe toate listele de recomandări (Oprah, Bill Gates, arunca-i o piatră și nimereai măcar 2 oameni care știau de ea), și cumva nu m-a atras lucru ăsta.
Pomul lăudat de multe ori e mediocru.
Într-un final am citit-o, bine… ascultat-o. Și a fost destul de meh. Am citit mai bune, am citit mai proaste.
Cartea nu este o capodoperă din punct de vedere literal, nu are nimic special pentru mine. Cred că dacă ar fi trebuit de fiecare dată să citesc toată înșiruirea de cuvinte doar pentru a spune că a coborât din mașină și merge spre casă, aș fi luat-o razna. Mai acceptabil audiobook. E un mod de a scrie care e prea prețios pentru mine, prea îmbrobodit.
E amuzant, dacă te gândești la viața ei pe care o povestește în carte și cum ajunge să primească o educație într-un final, și ce educație, acum parcă simte nevoia să pună toate cuvintele pe care le știe pe hârtie.
Sunt un pic răutăcios, însă dacă nu ar fi fost povestea ei (varianta ei de poveste), care probabil a șocat, cartea ar fi fost banală. Dar probabil că e una dintre poveștile care merită spuse/scrise și asta e tot ce contează până la urmă.
Pe scurt, cartea este despre ea, Tara Westover, care trăiește în Idaho, într-o familie de mormoni practicanți (foarte) care se pregătesc în mod activ pentru sfârșitul lumii făcând provizii, evitând contactul cu statul, conspirații, 7 frați care nici nu sunt trimiși la școală, unii nici nu au certificat de naștere.
Nu menționează niciodată, însă familia asta seamănă mai mult cu un cult din punctul meu de vedere.
Tatăl un om care crede în conspirații (CIA care îi ascultă, Illuminati, vaccinurile, orice), este foarte religios, are zero empatie și o tendință constantă să își pună familia în pericol din cauza unor decizii tâmpite.
Nu pare spălat pe creier, dar cumva atât de convins de ideile lui și că ceilalți nu înțeleg și sunt manipulați, el deține adevărul suprem.
Fac accident de mașină de două ori din cauza lui taică-su, pentru că a vrut să plece pe înserat spre casă. Evident că nu cred nici în centură de siguranță. La primul accident aproape moare maică-sa și nici asta nu a fost deajuns ca să învețe ceva, pentru că al doilea accident de mașină se petrece identic.
Tara, este pusă în nenumărate situații în care aproape ajunge să își rupă ceva sau să îsi taie vreun membru, dar “îngerii au grijă de noi” zice taică-su și aia e.
Alți doi frati de ai ei rămân cu sechele pe viață, unul cade de la înălțime și se lovește la cap, altul ia foc. Scena cu focul este foarte detaliată și nu prea plăcută.
A, și colac peste pupăză (dacă nu era deja oarecum previzibil) părinții nu îi duc la spital, îi tratează acasă. Om cu arsuri pe piele e tratat acasă, tăiată pielea în exces și îngrijit acasă fără medic, fără antibiotic. What the actual fuck?!
Și mai știi ce? Maica-să ajunge să fabrice și să vândă uleiuri esențiale care să vindece orice, inclusiv cancer, construind un mic imperiu (din spusele Tarei).
Vrei să mai știi ceva? Maică-sa nici nu mai avea nevoie să știe dacă rețeta pentru ulei e completă, dacă are nevoie de radiografie de la medic pentru o problemă, dacă suferă cineva de depresie, pentru că ea putea să simtă asta prin energii și să le ajusteze. Atingea degetele, clac clac, și gata, informație divină devine accesibilă pentru ea și știe tot ce e nevoie.
Tara reușește să plece de acasă, ajunge la facultate, termină Cambridge și doctorat la Harvard.
Și e fascinant să o vezi pe fata asta care ajunge să plece din casa aia unde sunt doar nebuni, un mediu nociv și violent, și să experimenteze pentru prima data lucrurile care oricui aproape i s-ar părea normale.
Avea atât de multe goluri în materie de cunoștințe de cultură generală, lucruri pe care oricine ar putea să le plaseze în timp și spațiu, chiar dacă sunt evenimente pe care nu le-a trăiat, încât a avut un șoc când a început să afle despre ele.
Efectiv o lume întreagă s-a deschis pentru ea și un univers de care nu știa că există.
Nu știa ce este Holocaustul.
Cred că ce m-a deturnat cel mai mult la cartea asta, și poate are de a face cu felul meu de a fi, a fost faptul că s-a întors de atât de multe ori acasă după ce a plecat încercând să obțină un fel de validare, de acceptare din partea lui taică-su. Să demonstreze că e partea din familie, chiar dacă a plecat pe calea asta în care a ieșit în lumea și învață din cunoștințele oamenilor (doar învățătura lui Dumnezeu e aia bună), încât pe a locuri m-a scârbit.
După ce ai fost și ai văzut lumea și ți s-au deschis ochii, să încerci să te convingi tu pe tine că poate totuși greșești și ei au dreptate, efectiv să te minți singur pentru a primi acceptare, îți înăbuși toate simțurile și conexiunile logice pentru a fi parte din familia aia. De asta ziceam că relația asta seamăna mai mult cu cea dintr-un cult.
Încă o dată, povestea, călătoriei ei ca personă, de unde a plecat și unde a ajuns este ceva de povestit, nu există îndoială.