Posibil să existe spoilere de aici încolo

Cartea este continuare la When Among Crows, la care deși mi-am dat ochii peste cap de nenumărate ori în timp ce o citeam, am zis că vreau să încerc și continuarea.

To Clutch a Razor este un pic mai lungă și ai ocazia să fii introdus mai bine în universul cărții. Din păcate tot trebuie să citești prima carte ca să aibă sens ce se întâmplă în asta.

De data aceasta acțiunea are loc în Polonia, unde echipa de șoc formată din Dymitr, Ala si Niko este condusă de motive diferite dar toate au de-a face cu familia lui Dymitr. Mai precis fiecare pare că trebuie să omoare pe cineva din familia lui, unii pentru a își recupera sufletul, alții pentru a nu își pierde viața, și unii ca să doarmă mai bine fără coșmaruri 😅.

Sunt câteva chestii care m-au scos cumva din sărite sau mi s-au părut foarte ușor trecute cu vederea / tratate. Vor fie niște spoilere în continuare cât mă plâng de lucrurile astea.

Deci avem scena în care toate neamurile, rudele și cunoștințele sunt în casa familiei lui Dymitr pentru priveghi, mulți dintre cei prezenți acolo sunt knights deci specializați în a vâna și omorî monștri, însă în toată scena de acolo nimeni nu intervine în afară de personajele cheie. Cumva parcă se trage o cortină și pe toți ceilalți i-am separat de poveste.

Nimeni nu vine în casă să verifice de ce lipsesc mama și bunica, nimeni nu aude tot scandalul și zgomotul, nimeni nu îi urmărește după ce pleacă de la față locului omorând pe cineva. Cuvma acești oameni care își dedică toată viața literalmente omorând și urmărind monștrii, deodată uită ce fac și devin cei mai basic NPCs peste care poți să dai.

Tuturor ne plac eroii care supraviețuiesc la final, indiferent de cât de grele au fost încercările prin care au trecut, ne plac și poveștile de dragoste imposibile care totuși găsesc un mod de a se materializa în ciuda adversităților, toate astea se întâmplă în carte până la final. Problema e că e cumva foarte previzibil.

În timp ce citeam eram “nu îmi zi că supraviețuiește, adică la asta se așteaptă toată lumea, dar nu îmi zi că fix asta se întâmplă”. Pare că a fost aleasă calea mai ușoară când a venit vorba de unele decizii legate de cursul acțiunii.

Cartea e mai bună decât prima, clar lucru ăsta. Iar universul pe care îl explorează are potențial destul de mare.

De exemplu mi-a plăcut modul în care Ala ajunge să primească “darul” de a vorbi poloneză la schimb pentru a rămâne fără voce un număr echivalent de zile după ce se întoarce din Polonia.

Sunt multe idei bune în carte, dar povestea principală pare telegrafiată.