Două concepte vor fi clare după ce termini cartea: politici extractive și incluzive pentru dezvoltarea națiunilor și a societății.

Pe parcursul cărții, autorul încearcă să le explice în detaliu și cu cât mai multe exemple, punând diferența de prosperitate dintre națiuni pe baza măsurilor politice și economice.

Fie că vrem sau nu, politica este un domeniu care guvernează bunăstarea unei națiuni. Deciziile luate la nivel politic determină prosperitatea unei națiuni și pot stabili direcția în care ea se îndreaptă.

După cum vom arăta, țările sărace sunt sărace pentru că cei care dețin puterea fac alegeri care generează sărăcie. Nu greșesc din neatenție sau ignoranță, ci în mod deliberat. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să depășești sfera economiei și a sfaturilor experților despre ce ar fi de făcut și, în schimb, să studiezi cum se iau de fapt deciziile, cine are dreptul să le ia și de ce acei oameni aleg să facă ceea ce fac. Acesta este domeniul politicii și al proceselor politice. În mod tradițional, economia a ignorat politica, însă înțelegerea politicii este esențială pentru a explica inegalitatea la nivel mondial.

Dacă ar fi să simplificăm lucrurile avem:

• Politicile extractive sunt măsuri al căror scop este să extragă cât mai multe resurse (fie materie primă, fie taxe) de la populație fără a oferi ceva înapoi sub formă de măsuri sociale sau protecție (medicală, financiară, educațională, etc.). Oamenii ajungând să fie niște prizonieri ai sistemului.
• Politicile incluzive sunt cele care au scopul de a crea prosperitate, seturi de măsuri care funcționează ca un catalizator pentru dezvoltarea de afaceri, creșterea bunăstării și a educației.

În scenariul cu politici extractive avem în general un regim autoritar, care nu are niciun interes să crească nivelului de trai sau să ofere un sistem de educație funcțional pentru populație, acest lucru putând să o scoată din zona de influență a regimului.

Totodată, din cauza lipsei stimulării din parte guvernului, populația nu este interesată să adopte moduri moderne de a spori productivitatea pentru că nu se poate bucura de surplusul de câștig. Acesta ajunge tot în buzunarul regimului. Astfel se observă o lipsă de inovație și adopție în aceste regimuri. Lipsa de inovație e un lucru pe care un regim extractiv îl apreciază totuși, nu schimbă nimic în lanțul de extracție care există, nu amenință în niciun fel structura existentă.

În timpul domniei împăratului Tiberius, un om a inventat sticla care nu se spărgea și s-a dus la împărat în speranța că va primi o mare răsplată. Și-a demonstrat invenția, iar Tiberius l-a întrebat dacă mai spusese cuiva despre ea. Când omul a răspuns că nu, Tiberius a poruncit să fie târât și ucis, „ca nu cumva aurul să ajungă la valoarea noroiului”.

Nu toată lumea privea tiparul ca pe o inovație de dorit. Încă din 1485, sultanul otoman Bayezid al II-lea a emis un edict prin care musulmanilor le era interzis în mod explicit să tipărească în limba arabă. Această regulă a fost întărită ulterior de sultanul Selim I în 1515. Abia în 1727 a fost permisă prima presă tipografică pe teritoriile otomane.

În opoziție, măsurile incluzive au scopul de a crea oportunități pentru populație. Ca un fel de susținere a micilor antreprenori aproape, sporind inovația și creând noi ramuri sau industrii care pot ajuta la dezvoltarea națiunii pe ansamblu.

Politicile incluzive sporesc posibilitatea apariției unui nou grup de interes și a unul nou cerc de putere, cei care prosperă în aceste noi industrii/nișe. Lucru care pune sub presiune guvernul/conducerea existentă și foarte ușor pot apărea decizii extractive de la nivelul conducerii pentru a păstra puterea și a diminua influență celor care tocmai au obținut-o prin aceste măsuri incluzive.

Cartea are numeroase exemple din diverse zone ale globului, perioade diferite, nații cu istorii diferite, dar care au întâmpinat într-un final aceleași probleme.

În unele cazuri, politicile extractive au fost impuse de coloniști, altădată de câte un regim autoritar local, dar efectele au rămas vizibile până în prezent.

Țări ca Anglia și Franța au trecut prin aceleași probleme și au avut nevoie de o resetare totală a modului de guvernare pentru a putea adopta niște politici incluzive.